Home

Un soldat american, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi, cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nicio fotografie.

Când s-a terminat războiul şi el s-a întors în SUA şi-au dat întâlnire în New York, în Grand Central Station. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir.

Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mâna căuta o femeie cu un trandafir în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea, dar pe care nu o văzuse niciodată. Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea niciun trandafir.

Lângă el s-a oprit o doamnă mai în vârstă. Avea un trandafir în mână. Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Şi nu era frumoasă, nici atrăgătoare, era chiar îmbătrânită. Voi ce aţi fi ales? Persoanei cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el,  l-a privit şi l-a întrebat:

-Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfâşiată. Decizii. Alegeri. S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă. Şi-a continuat drumul către persoana mai în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi a invitat-o la cină. Iar aceasta   i-a spus:

– Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mâna acest trandafir şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restaurant.

 

Cred că unul dintre cele mai dificile lucruri în viaţă este să faci alegeri. Să iei decizii. Să te hotărăşti. Să te afli la o răscruce şi să trebuiască să alegi între două sau mai multe drumuri…  Să alegi între cunoscut şi necunoscut.

Fie că ne place sau nu, fie că vrem sau nu, este necesar să facem alegeri. Alegeri corecte sau care se doresc a fi corecte. Numai că este destul de inhibant să faci o alegere corectă. De unde ştii dacă e corectă? Şi dacă nu este? Cum ştim să facem alegeri corecte? Cine ne învaţă? Învăţăm singuri, exersând? Prin încercare şi eroare? Şi dacă învăţăm greşit? De la cine învăţăm de obicei? De la părinţi, familie, prieteni, oamenii  importanţi din viaţa noastră, oamenii care ne sunt oarecum modele.
Dar oare e bine aşa? Experienţa noastră de viaţă este aceeaşi cu a lor? Interesele lor sunt şi ale noastre? Planurile lor de viitor sunt şi ale noastre? Experienţele trăite atât de unii cât şi de alţii, să fi fost oare percepute la fel?  Întrebări, întrebări, întrebări. Şi totuşi, cum facem o alegere corectă?

Probabil aţi înţeles că nu mă refer la decizii profesionale, economice, filosofice sau tehnice. Mă refer la deciziile importante legate de aspecte ale vieţii despre care nu înveţi din nicio carte şi în nicio şcoală. Cum alegi atunci când iubeşti?

Există un mit conform căruia există suflete pereche, există perechea ideală, există acea iubire pentru care ai putea să mori. Ne pregătim toată viaţa, o aşteptam, facem planuri, construim scenarii. Ştim exact cum trebuie să fie. Ştim care sunt criteriile după care vom alege, avem o listă de calităţi şi (poate) de defecte, foarte atent alese. Ştim tot. Ce e bun şi ce nu e bun pentru noi.  Sau aşa credem, că ştim…

De multe ori suntem atât de ancoraţi în realitate, în raţional, încât uităm că unele alegeri nu se fac în funcţie de ceea ce e bine sau ce trebuie. Suntem atât de fixaţi pe planurile şi proiecţiile noastre încât ratăm ocazii spectaculoase pe care viaţa ni le scoate în cale. Trecem cu nonşalanţă pe lângă ele doar pentru că noi căutăm pe cine trebuie, pe cine ştim noi că trebuie să găsim.

Poate că în iubire ar fi bine să alegem cu inima mai mult decât cu raţiunea, pentru că sunt sigură că nu degeaba spunea Pascal că inima are raţiuni pe care raţiunea  nu le cunoaşte.
De câte ori nu am făcut altfel decât simţeam? De câte ori nu am ales împotriva noastră? Însă mă-ntreb şi vă întreb, a alege corect cu inima este acelaşi lucru cu a alege corect cu mintea?
              O alegere presupune întotdeauna şi un risc, nu? În ce măsură suntem dispuşi să riscăm şi să facem alegeri funcţie de ceea ce simţim? Dar nu să riscăm declarativ, ci să riscăm efectiv.

RALUCA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s