E Septembrie, luni …

Cuvinte… uneori totul se reduce la cuvinte. Cu ele ţi-am construit chipul când nu erai decât imaginar, un simplu pasager în mintea mea… Prin cuvinte ţi-am dat viaţă şi ţi-am deschis o poartă către inima mea. Când nu puteam să te ating, te-am mângâiat prin cuvinte…

Miroase a toamnă, a pământ ud şi a frunze mucegăite. Miroase a seri lungi şi ceai cu scorţişoară, a plăcinte aburind şi joc de cărţi la ceas de seară… Miroase a lectură de carte veche, a ciocolată amăruie asortată cu cafea fierbinte şi a cântec ascultat în surdină… Miroase a paşi împleticindu-se în covorul de frunze, a iubiri cu aromă de gutui, a vise despletite prin sălcii. Miroase a doruri părăsite ascunse în trandafiri uscaţi, miroase a fum de iluzii arse, a speranţe învechite-n sertare. Arome subtile, încurcate şi amestecate, amalgam cu iz de toamnă umedă şi rece.

Am tras de tot jaluzele transversale, ca să pot privi pe geam cum natura pozează nud, fără echivoc, pentru a-mi clăti privirea-mi obsedată de gol. Prima lună de toamnă. Azi am voie. Azi am voie să fiu cine vreau eu. Azi am voie să ies pe stradă în pijamale, să merg cu ochii închişi încercând să-mi ţin echilibrul pe bordura de la marginea şoselei. Am voie să traversez fără să mă asigur, am voie să cânt cu voce tare, am voie să alerg, să mă urc pe bloc şi să fac baloane de săpun. Azi am voie să fiu aşa cum vreau să fiu, fără reţineri, fără refulări, fără cenzură, fără reguli… Azi şi doar azi….

P.S.:  Iubesc lucrurile simple, pentru că reușesc să-mi complice monotonia vieții mele! Şi e Septembrie, luni? …nu, e joi… dar e septembrie….