Raluca1303’s Blog

Viaţa mea?!? O tablă de şah… :X.

Tu..? tu eşti nebunul din ea. Da’ … ;;) dar eu ??  )

Am trecut ieri pe la tine si nu mi-a raspuns nimeni. Probabil nu erai acasa. Daca te uiti mai atent in fata usii o sa descoperi ca am lasat un cos plin de sperante. Nu te ingrijora, sunt putine si sortate pe categorii. Cele pentru tine le-am lasat deasupra, sa nu fie strivite de greutatea celorlalte. Le-am procurat noaptea trecuta, cand gandurile mele erau la o petrecere. Logica si ratiunea le-am trimis pe post de insotitori ca nu cumva sa se comita vreo faradelege, asa ca am ramas singura cu sentimentele mele. Ele mi-au dat ideea sa mergem la cumparat sperante. Le-am gasit intr-o vitrina care lucea ademenitor in lumina lunii. M-am apropiat sa vad termenul de valabilitate si am fost surprinsa sa vad ca puteau dura de la 5 la 50, dar nu se vedea clar daca erau zile, luni sau ani. Era totusi bine, la vremurile grele pe care le traim… Fusesera confiscate de la niste pusti galagiosi. Erau asadar cat se poate de proaspete. Pretul se putea negocia, dupa posibilitatile fiecaruia. Ca de obicei, port disponibilitatea cu mine asa ca am putut lua cate mi-a poftit inima. Cele alese pentru tine sunt mai colorate si mai dulci, insa nu prea coapte; m-am gandit sa le mai las ceva timp si pentru asta. Dupa cum spuneam, le-am pus deasupra, in partea stanga a cosului. Daca nu stii exact unde-i stanga, gandeste-te la locul in care bate inima. Exact! Acolo e stanga! M-am grabit sa ajung acasa, ca nu cumva sa ajunga gandirea inaintea mea, iar ea nu are cheie sa deschida usa. Sentimentele o poarta de obicei, pe ele le las, de cele mai multe ori acasa si cred ca e mai in siguranta la ele. Eu sper sa fii incantat de darul meu, iar pentru orice nelamurire, astept sa ma contactezi.

aceeasi eu, RALUCA

Ai reuşit măcar o singură dată să realizezi un lucru la perfecţie, există perfecţiune în lumea reală?

Un lucru nu poate fi unic şi perfect, decât dacă îl privim prin prisma creaţiei lui Dumnezeu. În acest caz toate lucrurile sunt unice şi perfecte. Însă, în accepţiunea umană, prin prisma etaloanelor pe care le fixăm, un lucru nu poate fi unic şi perfect. Am inventat roboţii tocmai pentru că ei pot face lucrurile perfecte. Orice lucru făcut de mâna unui om nu este perfect. Diferenţa dintre un om şi un robot e aceea că robotul nu face lucruri unice, pe când omul da. Şi atunci dacă  a=c, b=d şi a≠b rezultă că şi c≠d  [a- omul, b-robotul, c-perfect şi d – unic, adică a≠b (omul nu poate fi robot şi invers) şi deci c≠d (un lucru perfect nu poate fi unic şi invers)]. Şi atunci, dacă nu suntem roboţi, de ce aspirăm spre acest statut?

De ce simt nevoia să mă justific? De parcă ar exista un tribunal care trebuie să mă condamne pentru ceea ce fac. Printre linii, aşa sunt eu. Alunec în deşertul fiinţei şi mă cutremur, pe zi ce trece, mai mult, mai mult… În fiecare zi ne mutilăm dorinţele prin ceea ce facem. Cred că viaţa este doar un truc prin care trec doar trişorii. Câştigă trişorii pentru că însăşi viaţa este un truc.

Adeseori am întâlnit oameni care îşi doresc să fie perfecţi. A fost o perioadă în viaţa mea când şi eu căutam perfecţiunea. Definiţia perfecţiunii pentru mine era să fac totul foarte bine pentru ca ceilalţi să fie multumiţi. Nu, nu e un semn de egoism să vrei mai mult, să schimbi ceva, să visezi cu ochii deschişi… Însă, perfecţiunea e ceva atât de abstract încât nici nu are rost să speri că o vei atinge vreodată. Şi dacă e să vorbim sincer, nici nu ai vrea, nu? Atingerea unui ideal lasă loc naşterii altuia. Întotdeauna există ceva sau cineva care să îţi dârâme castelul de nisip al perfecţiunii… domnul sau doamna Perfecţiune nu există!!!! Perfecţiunea e un număr reuşit al unui iluzionist iscusit. Dar e doar o iluzie. Ne ademeneşte pe toţi, dar nu e un bun aliat.

Nu sunt perfectă şi nici nu am afirmat vreodată că aş fi. Am încercat să aleg întotdeauna căile care mi-au fost de folos, căile în urma cărora am obţinut un rezultat. Dar cine este perfect? De ce există mereu câte cineva care vrea să te schimbe? Ar trebui să se uite mai întâi la persoana lui, după care să încerce el să se schimbe să vadă cât este de greu şi după, dacă reuşeste, să aibă curajul să ceară şi altei persoane acest lucru. Nu poţi realiza totul la perfect. Numai la mate când îţi dă fix ! Dar şi acolo trebuie să faci mai întâi multe încercări până ajungi la rezultatul propus.

De ce mint oamenii când totul e atât de simplu? Adevărul doare, dar şi ascunde anumite aspecte ale vieţii. De ce ar vrea cineva să pară ceva ce nu e? De ce ne-am minţi persoanele de lânga noi? Ca să obţinem ceva ce nu am putea obţine prin spunerea adevărului? pentru a ne ascunde nişte sentimente de care încercăm să scăpam pentru că sunt prea periculoase? De ce nu riscăm să vedem ce este la finalul drumului? E mai simplu să programăm totul şi la un moment dat să tragem cortina lăsând parcă sentimentul de “va urma…”.

De ce mint oamenii? E ca o protecţie? Nu mi-au plăcut niciodată oamenii lipsiţi de fair-play…mă refer aici la cei ce cred despre ei că deţin adevărul absolut, nu acceptă alte opinii sau, mai rău, nici măcar nu au puterea de a-şi motiva acţiunile; nu mi-au plăcut oamenii care “înţeapă” sub masca sincerităţii…prima dată consider că este o scăpare, a doua oară…a treia oară…ce-o mai fi?! Dar cum o minciună duce la alta şi la alta şi la alta, oare la un anumit moment viaţa noastră este adevărată sau un lung şir de minciuni? Dacă nu ai minţi ar însemna să spui adevărul…dar unele adevăruri te fac “slab”, nu?

Lumea ta începe când se deschide cortina şi se încheie atunci când se sting luminile în sala goală a teatrului. Dar mâine vei avea o altă lume. Poimâine alta…Şi totuşi…eşti actorul care nu a jucat rolul vieţii sale, care încă nu a găsit marginile lumii de carton…Te recunoşti? Îţi trebuie o oglindă. Te trezeşti dimineaţa, o pui în faţă şi începi să exersezi. Te gândeşti la un lucru şi te straduieşti ca în oglinda ta să apară alt lucru. Azi lucrezi la mimică şi comportament. Te gândeşti că nu eşti fericit, iar în oglindă trebuie să apari ca o persoană normală, fericită, liniştită, poate cu un mic zâmbet pe buze. Îţi trebuie o oglindă, cum altfel să exersezi? Eşti artist în arta disimulării…eşti omul perfect. Aşa îţi şopteşte sticla din faţa ta. La ce teatre te duceau părinţii? Însă, dacă ar fi o oglindă sinceră, ar spune că nu există perfecţiune în lumea materială, pentru că fiecare obiect este unic. Perfecţiunea nu poate fi atinsă, ar însemna să desemnăm un singur obiect din lume perfect. Putem visa la ea, putem încerca să ajungem acolo şi poate utopic vorbind vom reuşi, dar după ce se închid luminile… Dacă ar fi într-adevăr sinceră, acea oglinda ţi-ar spune că nu e frumos să te prefaci în faţa altor oameni pentru că ei oricum te pot citi, ţi-ar spune că faci parte din categoria actorilor de mâna a treia…

După exerciţiul de dimineaţă, cu atenţie îţi pui oglinda la locul ei, să nu o spargi, doar ce te-ai face fără acest ajutor inestimabil şi cu 7 ani de ghinion pe cap?

….nu sunt perfectă şi nu am să fiu … dar sunt umană …apreciez fiecare gest şi fiecare faptă ce vine din suflet … iubesc din suflet şi adevărat fiecare om ce îl am aproape …iubesc să fiu om cu oamenii …iubesc să ofer şi să primesc înapoi fără motiv …fără ascunzişuri …iubesc să fiu eu aşa cum sunt …iubesc să îi accept pe cei de lângă mine aşa cum sunt….Nu cred în perfectiune, ci în oameni care se completează reciproc şi care au încredere unul în altul.

Iar acum, asemenea unei păsări phoenix, renasc din propria-mi cenuşă, mai puternică decât am fost înainte şi cu mai multă poftă de viaţă decât am avut vreodată. Încă o zi perfectă într-o lume perfect imperfectă…

!!People are not perfect…except when they smile!

……………..the……….end…………….
RALUCA

text în lucru…again….nu prea prind timp să scriu….dar o să apară curând….

Cea mai frumoasă zi: când soarele zâmbeşte
Cel mai mare obstacol: conştiinţa
Cea mai mare greşeală: să trăieşti în trecut
Cea mai mare înfrângere: să pierzi pariul făcut cu tine însuţi
Cel mai rău sentiment: singurătatea
Cea mai fericită sunt: când am tot ce îmi doresc
Cel mai bun cadou: persoane pe care te poţi baza cu adevărat
Cea mai rapidă cale de a scăpa de probleme: să le încui în cel mai întunecat sertar al minţii tale şi să arunci cheia
Cel mai plăcut sentiment: dragostea
Cel mai valoros lucru: chiar tu
Ceva mai bun decât o carte bună: o carte… perfectă

De ce iubesc toamna?
Pentru că este singura care mă poate umple de nori şi-mi poate tatua ploi pe trupul gol; îmi poate şopti în culorile ei aurii: “Capul sus, lumea e a ta! Atunci mi-aş dori să am o eşarfă mare care să miroase a toamnă târzie, a fructe zemoase şi dulci…

De ce iubesc iarna?
Pentru că îmi topeşte fulgii pe trup şi mă lasă să îmi rup şi ultima iubire din fiecare amintire, soptindu-mi: “Fii tu!” M-am gândit că aş avea nevoie de acest anotimp în fiecare zi în care mă trezesc şi mă întreb: “Eu cine sunt şi cum am ajuns aici?” O eşarfă mare din fulgi cu miros de iarnă m-ar face un om fericit; aş fi regăsit sensul lui EU şi locul lui TU. E simplu!

De ce iubesc primăvara?
Pentru că zâmbesc atunci când miros frumoasele zambile; atunci îmi curge prin vene o amintire şi timpul stă în loc. Râzând îi spun: “Sunt stăpână pe tine! Stop joc!”.O pânză pictată în roz pal, lila şi crem cu reflexii aurii îmi înfăşoară tot trupul. Ştiu sigur că în clipa aceea aş putea să aflu doar un adevar, căutat zile şi nopţi în şir…

De ce iubesc vara?
Pentru că este singurul anotimp în care nu am nevoie de nimic sau ar fi perfectă o eşarfă mare în culorile florilor de câmp atât de vii.

Acum că am propriile mele anotimpuri pot să plâng sau să râd când simt!

RALUCA

De parca, intr-adevar, destinele ar tine seama de rasturnarile din calendare, mi-am rezervat mereu ultima zi din an pentru bilanturi adesea spasite, pentru planuri intotdeauna marete.

Fiecare final de drum ne atrage irezistibil privirea spre cele ce au fost parcurse. Tot astfel, finalul de an ne determina sa ne analizam comportamentele, realizarile ori neimplinirile. In aceste momente se impune cantarirea rezultatelor in raport de scopurile propuse si eforturile depuse. Acum ne uitam inapoi si analizam felul in care am depasit obstacolele, am depus efortul necesar, constant, perseverent pentru cele ce ne-am propus cu un an in urma. Ce n-am apucat sa fac in anul care se incheie, aman pentru la anul… Ce am trait frumos si ce mi-a luminat sufletul imi promit sa repet si in anul care va veni. Ce inca n-am trait, dar stiu sigur ca as avea dreptul sa visez, planific cu grija pentru perioada imediat urmatoare.

Luna decembrie impune bilantul activitatii fiecaruia dintre noi. Iata ce-am invatat eu in acest an 2009 care se apropie de final:

- viata inseamna schimbare, amintirile raman doar amintiri si, oricat ai incerca sa le retraiesti, nu vei reusit, pentru ca desi locurile au ramas aceleasi, tu esti altul;

- cuvintele au foarte multe interpretari si fiecare le interpreteaza pe ale altora asa cum le gandeste el insusi atunci cand le rosteste;
- schimbarea e intotdeauna spre mai bine, chiar daca de multe ori nu pare deloc asa;

- exista timp pentru toate, atata timp cat esti un manager bun si stii sa-ti gestionezi viata;

- norocul ti-l faci, el tine de atitudine, nu pica niciodata din cer;
- e bine sa ramai deschis si sa nu refuzi lucruri din prejudecati, pentru ca poti ajunge sa te distrezi minunat si sa cunosti oameni minunati cand si unde te astepti mai putin;
- uram la altii ceea ce avem chiar in noi, iubim la altii ceea ce suntem chiar noi, ne privim in oglinda o viata intreaga;

- fotografiile bune au suflet;

- bagajele emotionale trebuie abandonate in gara;
- in viata regreti ceea ce nu faci, nu ceea ce faci;
- poti sa ai orice iti doresti si poti sa fii orice iti doresti daca vrei cu adevarat;

- intuitia functioneaza;

- tot ce conteaza e sa fii tu multumit de tine si sa te simti bine in pielea ta;
- curiozitatea e cheia evolutiei, doar cei care vor sa cunoasca ajung sa o faca;
- frumuseta vine si din exterior si din interior;
- sunt un peste atipic;
- inaintarea in varsta nu ne face automat mai maturi;

Acum stiu… Nu sunt mai buna, nu sunt nici mai rea; dar sunt mai buna pt ca:

-am invatat din greseli
-m-am mai maturizat un pic
-am dat tot atunci cand am iubit
-am renuntat la regrete
-am invatat sa iert din suflet
-am descoperit ca sunt puternica
-am invatat sa cred in mine si in propriile forte
-am aflat ca merit sa tind catre mai mult
-mi-am tinut aproape prietenii
-am luptat fara limite pt visul meu de iubire

Am aflat ca:

-prietenii adevarati sunt cei care te asculta si nu te lasa sa fi trist
-ca parintii vad dincolo de aparente si stiu dincolo de privirea mea
-am aflat ca oamenii la care ma astept mai putin sunt cei care imi sunt alaturi
-ca si altii cred cu tarie in mine
-am aflat ca sunt puternica

Ce imi doresc de la noul an:

-sa iubesc

-sa fiu mai atenta la ce alegerile pe care le fac
-sa am parte de un raspuns la fiecare intrebare

-sa mai invat si sa mai cresc
-sa nu fac nimic din ce as putea regreta
-sa respect mai mult persoanele de langa mine
-sa imi pretuiesc mai mult parintii si prietenii
-sa nu am ce sa regret
-sa fiu mai puternica, din ce in ce mai puternica
-sa nu mai cunosc indoiala
-la final sa ma uit in urma si sa spun: “Da, a meritat fiecare sacrificiu.”

Prevad un 2010 de succes pentru mine. Am eu asa un feeling ca toate vor merge ca pe roate anul viitor. La multi ani si An Nou fericit va doresc.  See ya next year!

RALUCA

Când anul aproape a trecut şi ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul acestuia, ne lăsăm cuprinşi de cu totul altfel de sentimente… Nostalgie, părere de rău că anul a trecut parcă prea repede, sentimente de mulţumire pentru ceea ce am reuşit să înfăptuim, sentimente de nemulţumire pentru neîmplinirile, greşelile, eşecurile nostre… Cu gândul şi speranţa că vom putea preschimba toate acestea în împliniri îmbucurătoare în Noul An. Ne gândim la prieteni, la cunoscuţi, la cei cu care ne-am intersectat pe parcursul unui an. Ne gândim şi la cei ce nu mai sunt printre noi, la cei a căror amintire o mai păstrăm vie în inimile noastre, la cei ce au plecat de curând spre zări de veşnicie. Sfârşitul de an nu este chiar un sfârşit. Mai degrabă este pragul unui nou început! Un început pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte ca pe o şansă minunată! O şansă de a fi mai buni, de a împlini mai bine cele ce ne-am propus să înfăptuim, de a fi mai aproape de noi înşine…

Numărătoarea inversă a început de mai bine câteva zile. Nu au mai rămas multe ore din anul acesta care, după cum spune majoritatea, a fost extrem de plin. Ce înseamnă acest “plin”? Probabil are atâtea sensuri câte mentalităţi şi personalităţi există. Pentru unii “plin” înseamnă… bogat şi profitabil. Pentru alţii este egal cu energie, agitaţie şi muncă. De asemenea, sunt persoane care folosesc acest termen pentru a defini toate neajunsurile şi ghinioanele care, dintr-o simplă coincidenţă sau poziţie a astrelor, a dus la apariţia eşecurilor.

Şi pentru mine, anul 2009 a fost unul cât se poate de plin. Am făcut lucruri pe care nu mă aşteptam să le fac vreodată, am luat decizii, am ezitat, am râs, am plâns, am cântat…mi-am îndeplinit câteva dintre cele mai excentrice dorinţe şi de asemenea, am sperat, am insistat, am avut timp chiar să regret, dar mai sunt încă atât de multe lucruri care au rămas la stadiul de “to do”… şi de data aceasta, n-am să mai spun “am timp….” pentru că deja e târziu. O să mă grăbesc probabil în noul an să completez şi mai mult puzzle-ul vieţii mele, fără să mai ezit atât de mult în alegerea pieselor.
2009 a fost un an bun, un an motivant şi plin de perspective… au fost 365 de zile şi cam tot atât de multe întrebari, însă nu acelaşi număr de răspunsuri. Dar nu mai contează, pentru că sunt absolut sigură, ca în noul an, multe dintre chestiunile la care am căutat în 2009 o rezolvare, un răspuns… îşi vor face din nou simţită prezenţa şi le voi privi altfel, cu alţi ochi şi dintr-o altă perspectivă…că deh… timpul trece… şi noi ne maturizăm!

Tic Tac… Tic Tac….

23 de ore… mai mult sau mai puţin… în funcţie de zona de pe Glob… şi se vor deschide iar porţile spre un Nou An pe care mi-l şi vi-l doresc mai paşnic, mai puţin egoist, mai sănătos şi mai sincer… fără crize economice sau de orice altă natură şi cu mai multă iubire în suflet!

La mulţi ani!

RALUCA

Uite ca e iar zapada si iar iti vine vremea…Uite ca imi aduc si eu aminte de tine ca in fiecare an, de Craciun. Uit…uitam toti de fapt, ca ne privesti intregul an, ca trebuie sa fim “cuminti” pentru a primi darurile mult ravnite. Indraznesc si anul acesta sa visez la tine, indraznesc si anul acesta sa-ti cer…iti cer un pic, doar un pic din el… o farama de vis, o umbra a lui Mos Craciun, un abur de cafea, un lemn ce arde in semineu, povestea ce mi-ai spus-o sub brad, colindul ce s`aude in departare. Toate scrisorile incep cu formula “Draga”. Iata ca eu nu o sa folosesc acest cliseu pentru ca stim deja ca Mos Craciun a fost dintotdeauna “un dragut” cu toata lumea. Scrisoarea mea catre Mos Craciun incepe astfel:  Bine te-am regasit, Mosule! De ce incep astfel? Pentru ca in aceste momente de iarna naprasnica asternuta peste intinsele tinuturi ale copilariei, si nu numai, incep sa cred din nou in Mos Craciun, si mai ales in puterea divina care este acolo sus undeva pentru toata lumea.

Se poate ca scrisoare mea sa fie doar una printre multe altele, indesate in casuta ta postala. Se poate sa fi uitat de mine, pentru ca esti batran. Sau se poate sa nu ma cunosti deloc…suntem prea multi si nu ne poti tine minte pe toti. Te inteleg. Si totusi iti scriu. Chiar si cei pe la care nu ai fost poate niciodata, chiar si cei la care nu le-ai adus ceea ce au cerut, chiar si cei de care cateodata ai uitat sau la care nu ai venit pentru ca erai suparat pe ei pentru ca au fost rai. Iti scriem pentru ca fiecare dintre noi mai are inca speranta ca a facut totusi ceva bun sau merita cat de cat sa vii. Si bineinteles, pentru ca toata lumea crede in tine, Mos Craciun. Chiar daca nu te-a vazut nimeni niciodata, poate doar in vise, la televizor, deghizat sau interpretat de altcineva. Lumea inca spera ca existi, pentru ca in sufletele lor esti prezent in fiecare an. Asa ca iti scriu si eu, din nou, ca la fiecare 12 luni. Cum am scris si in scrisoarea anterioara si dupa cum bine stii, nu am fost chiar cea mai cuminte.

Am nevoie de tine!! Nu vreau ceva anume. Nu vreau un cadou scump, ci vreau doar sa ma inveti sa apreciez ceea ce am. Sa stiu cand sa spun stop, dar si cand sa merg mai departe. Sa nu incetez nicio clipa sa cred in visele mele si sa continui sa lupt pentru realizarea lor. Ajuta-ma sa fiu aceeasi persoana optimista si lacrimile care vor curge pe obrajii mei sa fie doar de fericire. Invata-ma sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima, sa iubesc si sa daruiesc tot ce am mai bun din mine. Fiecare zi sa fie unica si timpul sa treaca mult mai greu in momentele bune si foarte usor in cele grele. Invata-ma sa stiu sa apreciez persoana de langa mine!

Imi doresc sa am puterea sa cred in imposibil, imi doresc sa am senzatia ca pot cuprinde marea dintr-o privire, imi doresc sa pot urca muntii si sa am puterea sa o iau de la capat, sa intind bratele spre cer si atunci cand le inchid sa cred ca am cuprins Universul, sa prind un fulg de nea si sa-l daruiesc, in toata splendoarea lui, persoanelor dragi. Imi doresc sa pot vorbi cu stelele si ele sa-mi spuna misterele noptii, sa pot convinge natura – pasari, copaci, vant, ploaie, zapada sa duca cu ele iubirea mea si dorul meu.

Pentru mine nu stiu ce sa-ti cer. Dragoste ti-am cerut candva. Si mi-ai adus. Ma tem ca sa ti-o cer din nou. Ti-as cere sufletul pereche. Dar cine stie daca ochii dumitale batrini si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie? Eu vreau sa iti pot scrie si peste cativa ani… Ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar stiu ca sunt atatia oameni zbuciumati si atatia copii batrini inainte de vreme care au nevoie de asta, incat nu indraznesc sa le vreau pentru mine.

Apoi daca vrei, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care sa il impodobesc cu vise in care zambetele nu se pierd, iar lacrimile, prizoniere fara glas, mai stralucesc, dar nu mai dor! Un brad pe care sa asez imbratisari fara sfarsit care nu dor cand bratele trebuie sa se desclesteze. Da, asta vreau! Printre cadourile rasturnate sub brad nici nu ma uit, deoarece stiu ca mi-ai pastrat deja ceea ce este al meu. Nu-mi ramane decat sa te rog ca fiecare lacrima atat de fierbinte ce-a durut vreodata, s-o ingheti si s-o transformi intr-un fulg de zapada. Si-atunci ar ninge, Mosule, ar ninge si totul s-ar imbraca in alb, si-ar fi stralucitor. Si s-ar risipi norii, si in toata natura, alba si stralucitoare, din lumina stelelor, ar ajunge pe pamant o raza, si-atunci…le-am avea pe toate, Mosule.

Aaa… si foarte important: daca nu ma gasesti acasa, insista. Stai la usa pana vin. Intoarce-te pana ma gasesti. Iar daca sunt in casa si nu-ti deschid, suna mult si tare, pana ma voi convinge ca vrei cu adevarat sa intri si ma voi decide ca meritam amandoi aceasta vizita… Eu stiu ca vei ajunge si la mine… Voi ce i-ati cere lui Mos Craciun?

RALUCA  [2009]

La margine de noapte, soarele a sărutat luna. S-a rănit de marginea ei şi a pătat orizontul cu un strop roşu de iubire imposibilă. Trăim între două limite, noapte şi zi, fiinţă şi nefiinţă, finit şi infinit. Între răsărit şi asfinţit… doar o zi. Între naştere şi moarte… un om. Între zâmbet şi lacrimă… o iubire. Între speranţă şi disperare… o viaţă. Între limite… un destin. EU, omul născut într-o zi, cu speranţa încolţită într-un zâmbet, am plecat pe un drum, fără să-mi fie teamă de asfinţit, luminând ziua ce mâine va fi un nou răsărit. Încă o zi… încă un pas pe drum. Drumul acesta lung pare că nu se mai termină… mă uit în zare, dar el şerpuieşte în continuare, nimic nu se schimbă…

Mă pierd printre cuvinte ce-mi zboară haotic prin minte… visez cu ochii deschişi la o viaţă perfectă, dar mă sufocă realitatea în momentele cele mai dulci; iluziile mereu se destramă când ai mai mare nevoie de ele. Ofera-mi bucuria unui gând când melancolia curge uşor în suflet, când apusul începe să doară… Dacă aş putea, m-aş transforma pentru o clipă în vânzător de vise… să împart speranţă şi zâmbet în inimile şi pe chipurile celor dragi. Aş vrea să fiu vânzător de zori, să aduc lumină şi căldură… un vânzător de flori să presar miresme şi culori în suflet şi în privirea tuturor.

Harnici şi darnici, formăm din cuvinte îmbelşugate propoziţii… încercăm să ne exprimăm trăirile, fanteziile, deziluziile, idealurile, speranţele. Oare cât de mult îi interesează pe cei din jurul nostru trăirile noastre? Minciuni scrise frumos, dragoste perfectă, adevăruri goale, trăiri intense, viaţă pierdută, speranţe deşarte, inimi dezgolite, zile fierbinţi, ploi reci, pasiuni trecute, iubiri amăgitoare, sentimente stinse, dorinţe ascunse, vise minunate, iluzii frumoase, dragoste efemeră, bucurii trecătoare… cuvinte fără ecou…

PS: “…..”

RALU

Timpul ne chinuie, se joacă cu noi, ne hrăneşte, ne adoarme, ne face să alergăm, ne stresează, iar când se plictiseşte de noi ne ucide. Timpul ne visează, iar de fiecare dată când se trezeşte, unul din noi moare. Timpul respiră, el suflă peste noi cu ani, riduri, păr alb… Timpul mănâncă. Din prima zi în care ne naştem el se înfruptă din vieţile noastre.

Ce faci când te uiţi în oglindă şi nu te recunoşti? Ce faci când nu găseşti calea înapoi? Ce faci când nu găseşti ieşirea din labirint? Ce faci când primeşti un mesaj pe care îl aşteptai acum mult timp, dar care a ajuns cu întârziere? Ce faci când vezi că tu eşti bine, dar ceilalţi nu? Ce faci când vezi că tu ai clădit atât de sus pe temelia rămasă în trecut? Ce faci când vezi că inima ta bate cu atâta intensitate, dar a altora nu? Ce faci când nu poţi să mergi mai departe până nu bate şi a lor ca a ta? Ce faci când nu îţi găseşti cuvintele să îţi exprimi adevaratele sentimentele? Ce faci când nu îţi place de tine? Ce faci când cineva îţi spune adevărul crud în faţă? Ce faci când eşti iubit, dar tu nu iubeşti…dar nu zici nimic despre asta? Ce faci când cazi foarte adânc şi nu e nimeni care să te ajute cu adevărat să te ridici? Ce faci când îţi este dor de cineva cu care ai pierdut orice contact? Ce faci când obiectele şi locurile vorbesc? Ce faci când te închizi în tine şi nu laşi pe nimeni să intre? Ce faci când prietena ta bună plânge şi tu nu ştii cu ce să o ajuţi? Ce faci când lupţi pentru un lucru şi atunci când îl obţii nu simţi nimic special? Ce faci când ai atâtea întrebări în cap? Ce faci când ţi-e frică? Ce faci când iubeşti cu toată puterea ta încât uneori ajungi să îl răneşti de cât de tare îl “strângi în braţe”?

Ce faci când ……?

PS: “… ”

RALU

Ce sunt eu? De unde să o mai ştiu şi pe asta? Dacă aş şti, viaţa ar fi mult prea simplă pentru pretenţiile mele.

Mă ştiu într-un moment şi peste alte câteva momente, mă dau peste cap. O alta. Joc de roluri? Nu. Sunt eu. Ce sunt eu? Aş putea spune un spirit liber, o leneşă notorie, iar mâine să fiu fetiţa harnica. Fetiţă, da. Una draguţă în felul meu de-a exista . Visez şi am stări alternante de tristete, veselie, nerăbdare, încordare, nervi, plictiseală, tăcere, zbucium, meditaţie, irascibilitate, somn, iubit.
Ce fac eu? Aş putea răspunde, dar nu vreau. Asta fac: nu raspund. Afli şi singur ce fac. Vezi? E simplu. Te uiţi la mine şi afli soluţia şi aşa primeşti 10 puncte în plus că m-ai “ghicit”. Îţi mai dau un indiciu: gândesc. Ce gândesc eu? Nu cred că ştii… Chiar acum mă gândesc la ce crezi tu că ştii că eu gândesc. Joc de cuvinte . E un cerc vicios. Cred că gândesc prea mult ca să măsori şi prea departe ca să mă ajungi.
Eu? Ce am de gând? Mai bine îţi arăt: închid ochii, schiţez lucrurile care îmi plac, pictez stările mele, culori vii, le activez şi se declansează un zâmbet. L-ai văzut? Ah, nu. Normal. Nu ai ochi pentru aşa ceva.
Acum analizez detaliile. Astea contează cel mai mult. Vrei să vezi ce simt? Deşi sunt ca o carte deschisă de obicei, crezi că îţi permit? …. Te ajut? Vrei o parte din mine? Ia un surâs cu tine. Ştiu că îl omori, dar te ajut. Mai am destule. Gata. Destul!

Ce sunt “eu”? Vorbeste-mi de “tu” şi ai să afli. Îţi mai dau o şansă în timp. Doar să taci…eu adorm.
Mă iubeşti mâine…?

PS: “… “    RALU

….se zice că atunci când ne naştem ursitoarele sunt prezente şi ştiu o parte din destinul nostru, uneori trebuie  doar  să  laşi  să  se întâmple….

Mereu am crezut în ceea ce nu pot vedea, dar mi-am dat seama că ceea ce nu pot vedea există. Aerul nu se vede, dar există, aşa există şi răutatea din jur…dar şi bunătatea oamenilor! de ce trebuie să credem în ceva ce nu există? pentru că aşa trebuie!! era doar un răspuns…vrem să căutam necunoscutul, să-l găsim, să-l cercetăm şi în final să-l distrugem. Pentru că oamenii întotdeauna distrug ceea ce descoperă ca mai apoi să le pară rău. Să ai credinţă, dar în ce să crezi??

Mai poţi crede în ceva după ce te trezeşti la realitatea care e aşa dură, dar cu care trebuie să te obişnuieşti fără să ai prea multe păreri sau dezacorduri? Realitatea este un lucru care trebuie acceptat indiferent de felul cum îl percepi… ”Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri draguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit, viaţa se termină când tu încetezi să visezi, speranţa moare când tu încetezi să crezi, prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împarţi, aşa că împarte cu cine crezi că îţi este prieten, vorbeşte fără intenţii, dăruieşte fără motive, ţine la cineva fără explicaţii….”

Trăim într-o lume în care schimbările sunt fără precedent. Suntem cufundaţi în neprevăzut şi complexitate. Cu cât descoperim mai mult, cu atât ne rămâne mai mult de descoperit… Avem nevoie de capacităţi şi atitudini care să ne ajute cum să învăţăm să dăm sens haosului. Avem nevoie să ştim cum să găsim în noi înşine certitudini în privinţa a ceea ce dorim şi asupra a ceea ce credem, când totul în jurul nostru pare să conteste ceea ce suntem. Trebuie să avem grijă de noi înşine şi să ne păstrăm încrederea în sine şi empatia faţă de ceilalţi, dar în egală măsură trebuie să fim capabili să ne mărturisim slăbiciunile şi să cerem ajutor atunci când considerăm. Avem nevoie să ştim cum să ne ridicăm când suntem la pământ, să învăţăm din nesiguranţă şi dezamăgire, să ne croim propriul drum şi să fim pregătiţi să pierdem totul…Avem nevoie să iertăm, să uităm şi să ne îngăduim nouă înşine şi celorlalţi să fim ceea ce suntem cu adevărat. Avem nevoie să învăţăm aşa cum n-am învăţat niciodată…..

Adevarul eşti chiar tu; ceea ce vezi ziua este un vis de zi, ceea ce vezi în somn este un vis de noapte…dar nu înceta niciodată să zâmbeşti …

……nu mai ştiu ce e rau şi ce e bine, ce e minciună şi realitate, zâmbesc ironic doar…..

RALU